Despre adolescenti: Sunt furios, dar ma tratez!
Stim ce inseamna momentele de furie, chiar daca nu ne place sa vorbim despre ele. Le traim noi insine, le putem vedea la cei din jurul nostru, dar cel mai greu de inteles si prelucrat sunt cele care vin de la copiii nostri. Furia, desi este o caracteristica naturala a fiecarei personalitati, cand o vedem la ei, nu stim sa reactionam si fie o negam, fie o pedepsim. Am auzit cu totii reactii de genul “Treci in camera ta imediat, obraznicule!”, “Taci din gura, esti pedepsit!”, “Nu-ti permit sa ai astfel de reactii!” si poate altele mai dure, din nefericire. Dar oare aceasta este modalitatea matura de a ne confrunta cu furia noastra si a copiilor nostri?
Furia necontrolata sta la baza multor probleme de acasa, din familie, si de aceea este necesar sa o intelegem si sa invatam sa o stapanim. Problema este ca foarte putine persoane o abordeaza matur si la fel de putine au invatat in familie sa o controleze in mod eficient. Si daca parintii inca nu stiu cum sa si-o exprime cat mai putin distrugator pentru ei insisi si pentru cei din jurul lor, cu atat copiii lor nu au cum sa invete sa se poarte altfel.
In general, suntem furiosi cand simtim ca nevoile sau valorile noastre sunt ignorate, nerecunoscute, cand nu suntem apreciati si iubiti de cei apropiati, si acest sentiment este firesc, omenesc. Foarte greu il putem ignora, stapani si nu este sanatos sa-l reprimam. El trebuie exprimat, dar intr-o maniera prin care sa nu distrugem mesajul pe care il poarta. Furia o putem exprima verbal sau comportamental si fiecare modalitate are diverse intensitati, grade de manifestare, insa cea comportamentala necesita mai multa atentie.
In cazul furiei, parintii dau unul dintre “examenele” cele mai speciale: sa-si controleze ei insisi furia, si in acelasi timp sa isi invete copiii cum sa si-o exprime adecvat. Cea mai mare capcana in care cad multi parinti este aceea a pedepsei, prin care cred ca numai asa ii vor invata pe copii sa si-o stapaneasca. O greseala frecventa pe care o fac tot ei, este aceea ca in loc sa se intrebe ce ascunde furia copiilor, se enerveaza si ei la randul lor, si isi descarca furia asupra lor. Aceasta furie parinteasca este nociva pentru copii, este paralizanta. Aceste situatii ii vor impiedica pe copii sa-si exprime altadata trairile, sa fie deschisi cu proprii lor parinti. La va fi teama, pur si simplu, si vor prefera sa se inchida sufleteste. Si astfel o lectie importanta de viata va fi ratata, aceea de a sti cum sa ne exprimam matur furia.
Parintii ar face bine sa ii incurajeze pe copii sa-si exprime sentimentele, oricare ar fi ele, încercînd să le fie exemplu. Oricat de puternici s-ar simti adultii, ei nu le pot cere copiilor ceva ce nici ei nu reusesc. Din momentul in care ei au reusit sa renunte la manifestarile comportamentale furioase, si si-au exprimat furia doar verbal, au facut deja un prim pas catre controlarea ei mai matura. Urmatorul pas este sa-si constientizeze si sa-si exprime nemultumirea intr-o forma rezonabila, gasindu-si resurse interioare de a o rezolva, de a o prelucra. Suna complicat? Poate ca da, dar aduce beneficii pe termen lung pentru intreaga familie.
Oarecum paradoxal, stapanirea furiei inseamna manifestarea ei verbala la un nivel acceptabil, si depasirea, intelegerea ei impreuna cu persoana care a declansat-o. Tacerea sau ignorarea ei nu ajuta cu nimic, si de cele mai multe ori contribuie la aparitia unor sentimente negative fata de parinti sau fata de orice forma de autoritate, si la formarea unui comportament pasiv-agresiv al copiilor, comportament asupra caruia vom reveni intr-un material special.
Nu este niciun secret si poate ca este bine sa ne reamintim intr-un final, ca acei copii care se simt cu adevarat iubiti sunt mai usor de educat sa-si stapaneasca furia, netraind teama ca vor fi pedepsiti, neiubiti sau respinsi. Daca au ceva de spus, merita sa fie ascultati, chiar daca nu intotdeauna stiu cum sa se exprime. Si sa nu uitam ca ceea ce invata de la parintii lor, le ramane o viata intreaga.
